Două soluții digitale educaționale și una de sănătate au fost selectate în etapa a doua a acceleratorului Innovators for Children 2021.
Anul trecut a apărut lucrarea în două volume „File din istoria medicinei românești”, coordonată de Secţia de Știinţe Medicale a Academiei Române.
Asociaţia MaiMultVerde şi Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară îşi unesc forţele pentru reducerea poluării cu plastic a apelor Dunării.
Potrivit unui studiu recent realizat de Romanian Tech Startups Association – ROTSA, 70% dintre start-up-urile de tehnologie românești au fost afectate de pandemia de COVID-19.
Spitalele românești au o structură de personal extrem de cristalizată: manager, director medical, șef de secţie și medici cu diferite grade de pregătire profesională.
Ministerul Sănătăţii a publicat recent o hartă pe care sunt reprezentate investițiile făcute din bani europeni în spitalele din țara noastră.
Două proiecte românești din domeniul sănătății au fost selectate printre semifinaliștii InnoStars Awards, programul EIT Health pentru start-upurile „early stage” din regiunile Europei Centrale, de Est și de Sud.
Zece startup-uri și ONG-uri au fost selectate recent pentru cea de-a treia ediție a programului Innovators for Children.
Prezentarea aceasta dorește să evidenţieze activitatea primelor femei medic, care au contribuit la definirea neurochirurgiei românești.
Autorităţile române au demarat, săptămâna aceasta, vaccinarea în centre mobile în mai multe judeţe din ţară. De asemenea, au fost luate măsuri care să faciliteze programarea pentru vaccinare anti-COVID mai ales în zonele rurale.
Am discutat recent cu dr. Ion-Gheorghe Petrovai, cofondator FreshBlood HealthTech și director EIT Health RIS HUB pentru România. El a explicat că țara noastră se află încă la început în domeniul startupurilor în sănătate.
Un start-up italian a dezvoltat primul asistent virtual empatic pentru pacienţii înscriși în studii clinice.
Arta s-a mutat în online și nu e nimic rău în asta, mai ales dacă ai posibilitatea de a viziona de acasă, filme care urmăresc povestea de viaţă și parcursul artistic al maeștrilor artei românești.
Un concept gândit de un start-up portughez va permite screeningul neinvaziv și stratificarea pacienţilor cu boala Alzheimer, ceea ce permite și mai mult centrarea studiilor clinice pe pacient.
Start-up-ul românesc OncoChain s-a numărat printre semifinalistele competiţiei EIT Health Innostars Awards 2020.
În 2020, organizația non-profit EIT Health a susținut, prin programele sale, peste 120 de startupuri din regiunile europene emergente, printre care și unele din România.
Următoarea etapă a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor vârstnice și cu boli cronice, va începe în a doua jumătate a lunii ianuarie, iar în aprilie se va da startul celei de-a treia etape.
Progresele din domeniul cardiologiei obţinute în anul 2020 variază de la apariţia unor noi ghiduri de diagnostic și tratament până la apariţia unor noi medicamente și tipuri de aparate medicale.
Zece invenții din domeniul medical au primit sprijin pentru lansarea rapidă pe piață, în urma câștigării programului EIT Health InnoStars Headstart 2020.
Peste 2.000 de studenţi din 50 de ţări vor participa la ediţia de anul acesta a SURGICON , una dintre cele mai ample manifestări știinţifice studenţești dedicate chirurgiei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe